Cluj-Napoca: capitala europeană a tineretului 2015

Oraşul Cluj-Napoca a fost ales Capitala europeană a tineretului 2015 pe 24 noiembrie, în Maribor (Slovenia), ce va fi capitala tineretului în 2013. Clujul a devansat deci celelate trei oraşe finaliste pentru acest titlu: Varna (Bulgaria), Vilnius (Lituania), Ivanovo (Rusia).

Proiectul SHARE al oraşului Cluj-Napoca a reuşit să le devanseze pe celelalte pentru că are ca centru de gravitaţie cooperarea între universităţi, societatea civilă, parteneri locali şi bineînţeles tineri, potrivit comunicatului de presă publicat pewww.youthforum.org.

Titlul de Capitală europeană a tineretului, deţinut pentru prima dată în 2009 de către Roterdam (Olanda), este acordat unui oraş pe an care reprezintă un model în responsabilizarea, informarea şi implicarea tinerilor pe scena europeană. De-a lungul acestui an, oraşul desemnat organizează evenimente şi activităţi culturale, sociale, politice dedicate tinerilor. Programul încurajează implementarea a noi idei şi proiecte inovatoare cu privire la implicarea activă a tinerilor în societate.

Cluj-Napoca va prelua titlul de la Capitala europeană a tineretului din 2014, Thessaloniki, Grecia.

Proiectul se bucură de sprijinul primăriei Cluj-Napoca şi a Asociaţiei Municipiilor din România, dar şi al altor entităţi locale şi naţionale. Oraşul Braga, din Portugalia, deţine titlul anul acesta.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s