Turul Ciclist European: European Cycle Tour

În data de 27 august 2012, începând cu ora 10.00, Reprezentanţa Comisiei Europene în România organizează o conferinţă de presă pentru promovarea Turului Ciclist European (European Cycle Tour / ECT) 2010 – 2012. Conferinţa va avea loc la sediul Spaţiului Public European (Centrul de Informare) din str. Vasile Lascăr, nr 31, parter.
 
Traseul turului s-a desfăşurat şi se desfăşoară de-a lungul parcursului Dunării în mai multe etape: de la izvoare la Budapesta în 2010, de la Budapesta la Vidin în 2011 şi, ultima etapă, de la Vidin până în Delta Dunării anul acesta. 
Principalul obiectiv al acestui proiect este de a contribui la promovarea cooperării economice, sociale şi culturale în regiunea Dunării şi, în special, în zona balcanică în acest an.
 
Iniţiatorul acestui tur este dl Ernst Piehl, fost oficial de înalt rang în cadrul instituţiilor Uniunii Europene (Parlament, Comisie), precum şi în cadrul Consiliului Europei, în prezent coordonator al „European Network for the Unification of Europe” (Reţeaua Europeană pentru Unificarea Europei). Alături de el, la tur participă foşti şi actuali oficiali europeni, precum şi toţi cei interesaţi să li se alăture de-a lungul uneia sau alteia dintre etapele din traseul de la Vidin până în Deltă.
 
Va rugam sa confirmati participarea printr-un raspuns la acest email.
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s